Scrisoarea către Dumnezeu a unui copil sărac

poverty-oil-paintingVântul şuiera cu putere, rupând crengile fragile ale copacilor neputincioşi. Copilul cu ochi senini se plimba prin camera rece, sperând să se încălzească puţin; pe masa sărăcăcioasă zăcea o foaie mototolită pe care vântul o purtase aproape de căsuţa unde locuia sărmanul suflet şi o jumătate de creion primit de la un vecin mărinimos.

Salteaua ruptă găzduia o fetiţă de o frumuseţe covârşitoare, învelită cu două pături vechi care o protejau de frigul din încăpere.

Plimbarea prin cameră îşi făcuse efectul; după câteva minute, copilul se încălzeşte îndeajuns pentru a-şi duce la îndeplinire idea ce i s-a născut de câteva zile în sufletul curat.

Cu sfială se îndreaptă spre masă şi încearcă să îndrepte foaia dar, după câteva încercări nereuşite, renunţă şi, luând jumătatea de creion, începe să scrie:

Bunului meu Dumnezeu.

Doamne, îţi mulţumesc pentru cele două pături primite de la vecina Anca… datorită acestor pături, surioara mea nu este nevoită să îndure frigul atât de aspru. Este atât de frumoasă, ca un îngeraş; ea mă determină să continui lupta cu sărăcia, iar Tu îmi dai puterea necesară pentru a răzbi. Doamne, ştiu că Tu mi-ai trimis creionul prin intermediul acelui om bun, iar vântul a primit poruncă de la Tine să îmi aducă această foaie. Îţi mulţumesc, Bunule Dumnezeule! Citește mai mult

Despre libertate, demnitate și adevăr

libertate-si-demnitate  Vântul se juca vesel cu câteva frunze palide, dând dovadă de o nonşalantă uimitoare, când  o conversaţie între doi prieteni era pe punctul de a începe.

– Nu înţeleg… de ce, înainte de a iubi o persoană, vrem să o schimbăm după cum credem  noi că este bine să fie?

– Pentru că nu ştim cum să acceptăm persoana de lângă noi cu defectele şi calităţile ei.  Vedem, de multe ori, doar minusurile la acea persoană şi nu le putem accepta cu uşurinţă,  dorind astfel să o schimbăm, chipurile, sub masca bunei intenţii; vezi tu, Dumnezeu ne  accepta aşa cum suntem… El nu doreşte cu tot dinadinsul să ne schimbe minusurile în  plusuri, pentru că ştie că, în acest fel, libertatea noastră nu s-ar mai numi libertate.

– Atunci… cum accepţi acea persoană?

– Pur şi simplu o accepţi, iubind-o aşa cum Dumnezeu a creat-o… aproapelui tău nu trebuie să îi impui nimic; îl sfătuieşti, eşti aproape de el, încerci să îi arăţi calea cea dreaptă dar nu îl constrângi să facă ceva, altfel îi calci pe libertate! Lumea nu se schimbă în funcţie de tine, dar tu te poţi schimba în funcţie de ea. Da, purtarea ta îi influenţează pe ceilalţi într-o anumită măsură, dar nu îi schimbă în totalitate… de ce să te schimbi în funcţie de lume? Ce, ea ţi-a dat sufletul sau viaţa? Nu, ea este copărtaşă cu tine la Taina creaţiei, dar nu a fost creată pentru a te subordona pe tine, ca fiinţă. Te schimbi în măsura în care te laşi schimbat!

– Nu înţeleg, chiar totul depinde de tine?

Citește mai mult

Călătorie cu trenul

A24-104329    Sunt în tren, mă îndrept spre Cluj. Dacă privesc în stânga, în faţa ochilor mei se  aşterne frumosul cadru natural, mângâiat de un strat fin de zăpadă ce, în curând, se va topi  sub domnia căldurii soarelui nemilos.

Copacii îşi înclină crengile ca şi când ar vrea să îmbrăţişeze trenul sau, cel puţin, să salute  pasagerii… însă mulţi pasageri nu observă salutul copacilor, unii fiind adormiţi, plictisiţi,  sau pur şi simplu nu îndrăznesc să contemple frumuseţea ce se pierde în urma trenului,  tratând-o cu indiferenţă.

În peisaj au apărut câţiva căluţi care încearcă să îşi procure hrana puţină şi rece, iarba  evidenţiindu-se prin sclipirile de argint ale zăpezii, sclipiri care îi oferă un element  fantastic.

O rază jucăuşă se plimbă pe chipul meu, dispărând adesea ca, mai apoi, să revină cu o şi mai mare îndrăzneală.

Atenţia îmi este distrasă de controlorul obosit care îşi face treaba, însă, în curând, mă pot bucura din nou de peisaj. Dealurile se prezintă în toată măiestria lor, oferindu-mi un sentiment de gingăşie, de sublimitate.

Citește mai mult

Rănile orgoliului

william-adolphe_bouguereau-head-of-a-young-girlPărul negru şi mătăsos se odihnea pe umăr, în timp ce ochii trişti priveau, absenţi, tavanul. Ochii străluceau în jocul lacrimilor ce ameninţau să se nască, însă tânăra reuşeşte să-şi controleze durerea ce-i muşca din suflet.

Pe măsuţa din lemn de brad, un creion şi o foaie domneau în tăcere…

Se aud bătăi în uşă. Oftând, frumoasa fată rosteşte cu o voce tremurândă:

– Intră!

Uşa se deschide, în cameră intrând duioasa mamă.

– S-a întâmplat ceva, draga mea?

– Nu mamă, stai liniştită. Îmi cer scuze că încă nu am stins lumina, nu mă simt prea bine.

Aşezându-se pe pat, mama îşi priveşte fiica încercând să îşi dea seama ce i s-a întâmplat. Nu avea nevoie de alte cuvinte, ochii ei trădau neliniştea ce îi tulbura sufletul.

– Spune-mi, ce te tulbură ?

– Oh, mamă… ai şi tu greutăţile tale, nu trebuie să le mai porţi în suflet şi pe ale mele. Am doar o durere de cap, îmi va trece dacă dorm.

Citește mai mult

Mesajul norilor

nori1– Ce formă vezi?- Hm….o lebădă, ba nu…se schimbă. Uite, acum devine o inimă.

Norii pufoși defilau încet, schimbându-și forma cu o repeziciune incredibilă.

– Este rândul tău. Spune-mi, ce formă are acest nor?

– Este… un înger. Da, se văd și aripile.

Fetița cu bujori în obrăjori, cade pe gânduri. Observând tăcerea ce s-a așternut, frățiorul întreabă în șoaptă, ca și când i-ar fi fost teamă că îl aude cineva.

– Ce s-a întâmplat?

– Crezi că acești nori au un mesaj pentru noi?

Băiatul se încruntă ușor, întrebarea punându-l în dificultate.

– Cred că totul depinde de tine. Dacă ești capabilă să vezi mesajul pe care norii ți-l trimit, atunci ei iți  vor vorbi despre o taină. Dar, dacă rămâi doar la forma lor, ei vor tăcea.

Fetița zâmbește entuziasmată.

– O taină? Ce taină mi-ar putea spune norii?

– Nu știu….poate taina creației lor. Admiră-le forma și elucidează taina!

Citește mai mult

Spectacolul umbrelor

Scena peretelui opac se trezeşte, brusc, la viaţă. O scenetă unică îşi anunţa prezenţa. Apare un iepuraş care, într-o fracţiune de secundă, se transformă într-un câine…sau într-o imagine asemănătoare unui câine.

Din celălat capăt al scenei se creează o imagine. Ce să fie? O floare, un om,  sau ce anume? Degeţelele micuţe se mişcă agitate, neştiind ce formă să creeze. Of, un lup vine cu repeziciune şi cuprinde degeţelele micuţe, cele două mâini formând, acum, o  imagine înduioşătoare; mâna tatălui îmbrăţişează mâna copilaşului.

–          M-ai învins. Spuse zglobiul copilaş, în timp ce un zâmbet larg îi lumina chipul.

Tatăl începe să râdă.

–          Vino aici! Cuprinzându-l în braţele sale puternice şi, totodată, protectoare, îl sărută pe frunte.

Un tunet puternic face ca micuţa inimă să tresară. Lumini repezi îmbracă cerul, alungând întunericul nopţii, iar tunetele vestesc taina ce se vrea descoperită. Furtuna provoacă o pană de curent.

Citește mai mult

Minunile nu se văd, de multe ori… ele se simt

Ochii  blânzi o urmăreau pe fetiţa de zece ani cum zburda nestingherită prin cagirl-dancing-rainmeră, jucându-se uneori cu noua păpuşă primită în urmă cu o zi, sau fugind la fereastră pentru a urmări norii grei ce se apropiau cu o repeziciune de invidiat.

Acei ochi emanau atât de multă blândeţe şi iubire, încât nu puteai rămâne indiferent la o asemenea privire.

În curând norii încep să îşi cearnă ploaia care cade spre pământul cald, însetat după binecuvântarea ce cuprindea oraşul.

Vocea subţire se aude îndată, trădând un entuziasm şi o emoţie pe care numai un suflet de copil le poate încerca.

– Bunico, plâng norii !

La auzul acestor cuvinte, bunica surâde uşor, chipul ei palid însufleţindu-se deodată. Fetiţa se îndreaptă spre scaunul în care, sufletul blând din trupul necruţat de ani se odihnea, şi îşi întinde mâinile în dorinţa de a sta în poala bunicii. Dorinţa i se îndeplinise; cu mâinile tremurânde, bunica o ajută să se ridice, cuprinzând-o cu braţele sale scumpe.

Citește mai mult

“Visul Mariei” –valorile sfinte ale satului românesc (recomandare de carte)

visul-maiei-cristina-plamadealaAdesea îmi trăiam viaţa ca şi când aceasta nu ar avea nici o finalitate, trăiam şi, totuşi, nu trăiam; însă, eu nu conştientizam aceasta sau conştientizam pentru scurt timp, după care reveneam la viaţa ce nu poate fi numită cu adevărat viaţă.Într-o zi, o carte intitulată “Visul Mariei”, scrisă de doamna Cristina Plămădeală, m-a determinat să îmi pun întrebările pe care evitam să mi le pun sau de care fugeam. Oare câţi dintre noi conştientizăm cu adevărat că “omul nu devine om fără suflet”, câţi oameni contemporani îşi mai pun întrebări existenţiale despre lume, despre Dumnezeu sau propriul suflet?Învăţăm istorie, citim cărţi din acest domeniu şi avem impresia că istoria a fost deja scrisă, daruităm cu desăvârşire că istoria ne-o scriem singuri, în fiecare zi, în fiecare clipă pentru că “fiecare om îşi scrie istoria lui în dependenţă de ecoul sufletului său, care îi dictează ce şi cum să vadă, şi ce să înveţe din cele văzute şi trăite.”


Citește mai mult

Amintirea unei priviri

maica_domnuluiUn colțișor de cer înstelat își etalează mândru podoabele celeste, angajând zeci de suflete într-o dulce visare, într-un tainic moment de neuitat. La fel ca și acele zeci, poate chiar sute de suflete, un suflet pribeag își scrie propria poveste. Din ochii mari și luminoși se nasc alte două steluțe care, deși niciodată nu vor valsa pe scena cerului, sunt la fel, poate chiar mai importante decât stelele celeste, fiindcă ilustrează însăși taina sufletului.

– Douăzeci și patru, douăzeci și cinci…. Numărătoarea se întrerupe pentru o clipă.

Plecându-și privirea, o șuviță din părul catifelat cade ușor peste umăr.

Foaia albă aștepta să fie îmbrăcată în cuvinte, însă nu îi venise încă timpul. Pe marginea foii, tânăra desenează un trandafir. Dintotdeauna i-au placut trandafirii; în ei se îmbină atât de armonios gingășia cu puterea…gingășia în însăși structura lor, dar putere în a mișca suflete, puterea de a inspira scriitori. Avea atât de multe de scris și, totuși, nu își găsea cuvintele…dificil moment. După o luptă sortită eșecului, renunță la rațiunea atât de rece și privește înăuntrul propriului suflet pentru a găsi inspirația necesară.

Pentru un moment, închide ochii. Sentimentele o copleșesc.  Despre ce să scrie? Despre iubire, stele, suflete, sau despre ea ? Deschide ochii surâzători și începe să scrie:


Citește mai mult

Oamenii care au renunţat la Dumnezeu, au devenit ucigaşi de suflete

tyrol_austria_-_misty_mountain_village  Un om stătea odată de vorbă cu un înţelept şi-i spuse aşa:

– Am grăit lumii un adevăr, dar o parte din oameni au început să mă judece, sa deformeze  adevărul dupa bunul lor plac şi să arunce în stânga şi în dreapta numai minciuni…

Înţeleptul îi răspunse:

– Vezi tu, adevărul deranjează de multe ori. Dacă intri într-o casă în care oamenii sunt  îmbrăcaţi cu haine murdare, iar haina ta este albă, îi vei deranja pentru că nu ar suporta să  îşi vadă starea vestimentaţiei lor si vor încerca să îţi murdărească şi ţie haina, aruncând cu  noroi în tine. Însă de te vei feri de noroiul lor, păstrându-ţi haina curată, mizeria lor nu te  va atinge.

– Nu contează ce spune lumea, ci contează cum îţi este sufletul! Mulţi oameni au uitat că au un suflet şi şi-au călcat demnitatea în picioare, alungându-L pe Dumnezeu de la ei… o, vai lor, căci au pierdut totul!

Citește mai mult