Răsplata bunătăţii

13392749_552421501605917_955103718_n– Doar atât?

– Da, doar atât. Îi răspunse copilul cu privirea luminoasă.

Tânăra îl privea surprinsă, încercând să descopere taina din spatele privirii, dar nu a izbutit.

– Aşadar….răsplata constă în ajutorul oferit altcuiva?

– Da. S-a auzit răspunsul sincer.

– Răsplăteşte-mă ajutându-l pe cineva iar acel cineva, la rândul său, să-şi ofere ajutorul.

– Dar…

Copilul se îndepărtează zâmbind, vorbindu-i sufletului despre o taină născută din inocenţă şi hrănita de bunătate. Credea în bunătatea oamenilor şi în dorinţa acestora de a realiza binele. Voia să schimbe lumea şi ştia că această schimbare va avea loc doar dacă şi lumea va contribui, răsplătind cu bunătate şi răspunzând cu iubire. Dar nu toţi oamenii erau dispuşi să răsplătească astfel…

Citește mai mult

Reclame

Punte spre Cer

boy-and-rabbit-sir-henry-raeburn– Încă puţin şi voi fi mai aproape de Cer!

Sufletul curat şi fraged al copilului cu ochi senini, tresaltă de bucurie, aşteptând nerăbdător întâlnirea cu Dumnezeu.

Nu ştia că cineva îl urmăreşte din pragul casei… şi nici nu-i prea păsa.

-Ce faci, neastâmpăratule?

Copilaşul se opreşte din munca sa asiduă, privind nedumerit la persoana care îndraznise să-i tulbure visarea. La scurt timp, un zâmbet molipsitor îi luminează chipul.

– Punte spre Cer! Răspunde încrezător.

Zâmbind naivităţii copilaşului ei, frumoasa mamă se apropie.

– Punte spre Cer? Dar nu prea seamănă a punte şi…pare cam nesigură.

– Încă nu este gata, de aceea pare nesigură.

Surăzând uşor, mama îl întreabă ce vrea să facă cu acea punte.

Cu două steluţe strălucitoare în priviri, copilul, apropiindu-se de femeie, spune în şoaptă:

Citește mai mult

În căutarea iubirii

imagesOchii verzi precum smaraldul privesc cu îngrijorare trandafirul roşu a cărui petale îşi pierdeau culoarea sângerie, cuprinse fiind de sumbra palidă a morţii. Trandafirii erau febleţea ei, trezind mereu în sufletul curat o emoţie duioasă.

Tristeţea i se aşterne pe chipul plăcut.

,, De ce viaţa trece atât de repede? Unde s-a scurs frumuseţea ta, trandafirule?”

Un fluture vesel şi colorat se aşează pe o frunză lividă, jucându-se cu aripile sale minunate. Ochii urmăreau mişcările fluturelui, dar sufletul căuta cu ardoare răspunsuri.

– Totul a fost creat din iubire, dar… unde eşti tu, iubire?

Lumina jucăuşă ce dă viaţă ochilor sclipeşte tot mai intens, conferind acestora o blândeţe şi o frumuseţe tainică.

– Nu voi aştepta să mă găsească iubirea, o voi căuta eu… da, voi căuta iubirea!

Odată cu aceste cuvinte a început căutarea iubirii. Zilele trec în zbor, luând cu ele şi entuziasmul copilăresc al tinerei, entuziasm ce îi cuprinse sufletul la luarea acestei decizii.

Obosită, se opreşte la marginea unui râu pentru a-şi pune ordine în gânduri, în propria ei viaţă. Frumuseţea apei cristaline prin care înotau zglobii peştişori trece neobservată, bucurându-se de adevărata preţuire doar în ochii Celui ce a creat-o.

Suspine sfâşietoare tulbură liniştea. Tânăra tresare.

Întorcându-şi privirea, zăreşte o fată frumoasă care-şi plângea durerea cu atâta intensitate încât imaginea ei cutremura suflete.

– De ce plângi? Îndrăzneşte tânăra cu smaraldul în priviri să întrebe.

– Cum să nu plâng, când iubirea m-a părăsit?

– Iubirea te părăseşte? Citește mai mult

Scrisoarea către Dumnezeu a unui copil sărac

poverty-oil-paintingVântul şuiera cu putere, rupând crengile fragile ale copacilor neputincioşi. Copilul cu ochi senini se plimba prin camera rece, sperând să se încălzească puţin; pe masa sărăcăcioasă zăcea o foaie mototolită pe care vântul o purtase aproape de căsuţa unde locuia sărmanul suflet şi o jumătate de creion primit de la un vecin mărinimos.

Salteaua ruptă găzduia o fetiţă de o frumuseţe covârşitoare, învelită cu două pături vechi care o protejau de frigul din încăpere.

Plimbarea prin cameră îşi făcuse efectul; după câteva minute, copilul se încălzeşte îndeajuns pentru a-şi duce la îndeplinire idea ce i s-a născut de câteva zile în sufletul curat.

Cu sfială se îndreaptă spre masă şi încearcă să îndrepte foaia dar, după câteva încercări nereuşite, renunţă şi, luând jumătatea de creion, începe să scrie:

Bunului meu Dumnezeu.

Doamne, îţi mulţumesc pentru cele două pături primite de la vecina Anca… datorită acestor pături, surioara mea nu este nevoită să îndure frigul atât de aspru. Este atât de frumoasă, ca un îngeraş; ea mă determină să continui lupta cu sărăcia, iar Tu îmi dai puterea necesară pentru a răzbi. Doamne, ştiu că Tu mi-ai trimis creionul prin intermediul acelui om bun, iar vântul a primit poruncă de la Tine să îmi aducă această foaie. Îţi mulţumesc, Bunule Dumnezeule! Citește mai mult

Rănile orgoliului

william-adolphe_bouguereau-head-of-a-young-girlPărul negru şi mătăsos se odihnea pe umăr, în timp ce ochii trişti priveau, absenţi, tavanul. Ochii străluceau în jocul lacrimilor ce ameninţau să se nască, însă tânăra reuşeşte să-şi controleze durerea ce-i muşca din suflet.

Pe măsuţa din lemn de brad, un creion şi o foaie domneau în tăcere…

Se aud bătăi în uşă. Oftând, frumoasa fată rosteşte cu o voce tremurândă:

– Intră!

Uşa se deschide, în cameră intrând duioasa mamă.

– S-a întâmplat ceva, draga mea?

– Nu mamă, stai liniştită. Îmi cer scuze că încă nu am stins lumina, nu mă simt prea bine.

Aşezându-se pe pat, mama îşi priveşte fiica încercând să îşi dea seama ce i s-a întâmplat. Nu avea nevoie de alte cuvinte, ochii ei trădau neliniştea ce îi tulbura sufletul.

– Spune-mi, ce te tulbură ?

– Oh, mamă… ai şi tu greutăţile tale, nu trebuie să le mai porţi în suflet şi pe ale mele. Am doar o durere de cap, îmi va trece dacă dorm.

Citește mai mult

Mesajul norilor

nori1– Ce formă vezi?- Hm….o lebădă, ba nu…se schimbă. Uite, acum devine o inimă.

Norii pufoși defilau încet, schimbându-și forma cu o repeziciune incredibilă.

– Este rândul tău. Spune-mi, ce formă are acest nor?

– Este… un înger. Da, se văd și aripile.

Fetița cu bujori în obrăjori, cade pe gânduri. Observând tăcerea ce s-a așternut, frățiorul întreabă în șoaptă, ca și când i-ar fi fost teamă că îl aude cineva.

– Ce s-a întâmplat?

– Crezi că acești nori au un mesaj pentru noi?

Băiatul se încruntă ușor, întrebarea punându-l în dificultate.

– Cred că totul depinde de tine. Dacă ești capabilă să vezi mesajul pe care norii ți-l trimit, atunci ei iți  vor vorbi despre o taină. Dar, dacă rămâi doar la forma lor, ei vor tăcea.

Fetița zâmbește entuziasmată.

– O taină? Ce taină mi-ar putea spune norii?

– Nu știu….poate taina creației lor. Admiră-le forma și elucidează taina!

Citește mai mult

Spectacolul umbrelor

Scena peretelui opac se trezeşte, brusc, la viaţă. O scenetă unică îşi anunţa prezenţa. Apare un iepuraş care, într-o fracţiune de secundă, se transformă într-un câine…sau într-o imagine asemănătoare unui câine.

Din celălat capăt al scenei se creează o imagine. Ce să fie? O floare, un om,  sau ce anume? Degeţelele micuţe se mişcă agitate, neştiind ce formă să creeze. Of, un lup vine cu repeziciune şi cuprinde degeţelele micuţe, cele două mâini formând, acum, o  imagine înduioşătoare; mâna tatălui îmbrăţişează mâna copilaşului.

–          M-ai învins. Spuse zglobiul copilaş, în timp ce un zâmbet larg îi lumina chipul.

Tatăl începe să râdă.

–          Vino aici! Cuprinzându-l în braţele sale puternice şi, totodată, protectoare, îl sărută pe frunte.

Un tunet puternic face ca micuţa inimă să tresară. Lumini repezi îmbracă cerul, alungând întunericul nopţii, iar tunetele vestesc taina ce se vrea descoperită. Furtuna provoacă o pană de curent.

Citește mai mult

Minunile nu se văd, de multe ori… ele se simt

Ochii  blânzi o urmăreau pe fetiţa de zece ani cum zburda nestingherită prin cagirl-dancing-rainmeră, jucându-se uneori cu noua păpuşă primită în urmă cu o zi, sau fugind la fereastră pentru a urmări norii grei ce se apropiau cu o repeziciune de invidiat.

Acei ochi emanau atât de multă blândeţe şi iubire, încât nu puteai rămâne indiferent la o asemenea privire.

În curând norii încep să îşi cearnă ploaia care cade spre pământul cald, însetat după binecuvântarea ce cuprindea oraşul.

Vocea subţire se aude îndată, trădând un entuziasm şi o emoţie pe care numai un suflet de copil le poate încerca.

– Bunico, plâng norii !

La auzul acestor cuvinte, bunica surâde uşor, chipul ei palid însufleţindu-se deodată. Fetiţa se îndreaptă spre scaunul în care, sufletul blând din trupul necruţat de ani se odihnea, şi îşi întinde mâinile în dorinţa de a sta în poala bunicii. Dorinţa i se îndeplinise; cu mâinile tremurânde, bunica o ajută să se ridice, cuprinzând-o cu braţele sale scumpe.

Citește mai mult

Un dar pentru Pruncul Sfânt

nasterea_domnului

,,- Dumnezeu a uitat să picteze stelele în această seară….of, tocmai în această Sfântă seară.”

În ochişorii curaţi se aşterne o uşoară umbră de tristeţe.

,, – De Naşterea Sa, Pruncul Sfânt nu va avea parte de măreţia cerului înstelat…’’

Coborându-şi privirea-i minunată spre felicitarea ce o ţinea în mâinile sale, fetiţa încearcă un surâs ce ar putea topi până şi cea mai îngheţată inimă.

– Nu va avea lumina stelelor, dar va veni cu siguranţă după acest dar.

În inocenţa caracteristică minunatei lumi a copilăriei, fetiţa vroia să-I dăruiască Pruncului Sfânt un mic cadou, asemeni magilor ce I-au adus  aur, smirnă şi tămâie.

Fugind de la geamul pictat în fulgi răzleţi de zăpadă, duce felicitarea sub brăduţul ce mândru îşi etala crengile încărcate de globuleţe colorate şi bomboane apetisante, împrăştiind în jur un miros care te îndemna la o dulce visare.

Citește mai mult

Un dar neprețuit al Sfântului Nicolae

122606_icoana_sf-_nicolae_din_biserica_parohiei_teliu-vale_prelucrata– Unu, doi, trei…

Degetele tremurânde şi îmbătrânite se mişcau încet, ilustrând numărătoarea fatidică în spatele căreia se ascundea o mare durere.

– Unu, doi, trei… începe bătrânica să numere din nou, privindu-şi fragilele degete cuprinse de suflul de gheaţă al iernii.

Picături ca de rouă cad din ochii lipsiţi de tainica sclipire ce-i înviau luminos altă dată, revărsându-se pe obrajii roşii pentru a se sfârşi în poala în care, cândva, stătea un suflet atât de drag.

O voce subţire şi angelică se aude deodată. Bătrânica tresare uşor, ca şi cum cineva ar fi trezit-o dintr-un vis ce se repeta la sfârşit… şi aşa se şi întâmplase, însă visul interminabil era crunta realitate.

– Mămică, Sfântul Nicolae va veni în această seară, nu-i aşa? Vocea trăda o emoţie vie, pe care numai un suflet inocent o poate gusta; un suflet de copil ce nu cunoştea încă greutăţile acestei lumi.

– Desigur, dragostea mea. Răspunse duios, dulcea mamă.

Bătrânica surâde gingaş, privind cu o uşoară timiditate amestecată cu nostalgie, chipul frumos al fetiţei care se îndepărta ţinându-şi mămica de mână.

Citește mai mult