Prizonierul sufletului meu

suflet

Copilul de ieri aleargă prin suflet iar eu, adultul de azi, alerg după el în speranţa că, preţ de o clipă, îl voi face prizonierul meu asemeni lui Vasile Voiculescu care şi-a dorit, cândva, să-L facă pe Dumnezeu prizonierul inimii sale.

Obosesc alergând dar, mirare, copilul din mine se opreşte şi, parcă cunoscându-mi intenţia, mă îndeamnă printr-un zâmbet să-l iau prizonier, dar numai pentru o clipă.

Citește mai mult

Despre libertate, demnitate și adevăr

libertate-si-demnitate  Vântul se juca vesel cu câteva frunze palide, dând dovadă de o nonşalantă uimitoare, când  o conversaţie între doi prieteni era pe punctul de a începe.

– Nu înţeleg… de ce, înainte de a iubi o persoană, vrem să o schimbăm după cum credem  noi că este bine să fie?

– Pentru că nu ştim cum să acceptăm persoana de lângă noi cu defectele şi calităţile ei.  Vedem, de multe ori, doar minusurile la acea persoană şi nu le putem accepta cu uşurinţă,  dorind astfel să o schimbăm, chipurile, sub masca bunei intenţii; vezi tu, Dumnezeu ne  accepta aşa cum suntem… El nu doreşte cu tot dinadinsul să ne schimbe minusurile în  plusuri, pentru că ştie că, în acest fel, libertatea noastră nu s-ar mai numi libertate.

– Atunci… cum accepţi acea persoană?

– Pur şi simplu o accepţi, iubind-o aşa cum Dumnezeu a creat-o… aproapelui tău nu trebuie să îi impui nimic; îl sfătuieşti, eşti aproape de el, încerci să îi arăţi calea cea dreaptă dar nu îl constrângi să facă ceva, altfel îi calci pe libertate! Lumea nu se schimbă în funcţie de tine, dar tu te poţi schimba în funcţie de ea. Da, purtarea ta îi influenţează pe ceilalţi într-o anumită măsură, dar nu îi schimbă în totalitate… de ce să te schimbi în funcţie de lume? Ce, ea ţi-a dat sufletul sau viaţa? Nu, ea este copărtaşă cu tine la Taina creaţiei, dar nu a fost creată pentru a te subordona pe tine, ca fiinţă. Te schimbi în măsura în care te laşi schimbat!

– Nu înţeleg, chiar totul depinde de tine?

Citește mai mult

Călătorie cu trenul

A24-104329    Sunt în tren, mă îndrept spre Cluj. Dacă privesc în stânga, în faţa ochilor mei se  aşterne frumosul cadru natural, mângâiat de un strat fin de zăpadă ce, în curând, se va topi  sub domnia căldurii soarelui nemilos.

Copacii îşi înclină crengile ca şi când ar vrea să îmbrăţişeze trenul sau, cel puţin, să salute  pasagerii… însă mulţi pasageri nu observă salutul copacilor, unii fiind adormiţi, plictisiţi,  sau pur şi simplu nu îndrăznesc să contemple frumuseţea ce se pierde în urma trenului,  tratând-o cu indiferenţă.

În peisaj au apărut câţiva căluţi care încearcă să îşi procure hrana puţină şi rece, iarba  evidenţiindu-se prin sclipirile de argint ale zăpezii, sclipiri care îi oferă un element  fantastic.

O rază jucăuşă se plimbă pe chipul meu, dispărând adesea ca, mai apoi, să revină cu o şi mai mare îndrăzneală.

Atenţia îmi este distrasă de controlorul obosit care îşi face treaba, însă, în curând, mă pot bucura din nou de peisaj. Dealurile se prezintă în toată măiestria lor, oferindu-mi un sentiment de gingăşie, de sublimitate.

Citește mai mult

Amintirea unei priviri

maica_domnuluiUn colțișor de cer înstelat își etalează mândru podoabele celeste, angajând zeci de suflete într-o dulce visare, într-un tainic moment de neuitat. La fel ca și acele zeci, poate chiar sute de suflete, un suflet pribeag își scrie propria poveste. Din ochii mari și luminoși se nasc alte două steluțe care, deși niciodată nu vor valsa pe scena cerului, sunt la fel, poate chiar mai importante decât stelele celeste, fiindcă ilustrează însăși taina sufletului.

– Douăzeci și patru, douăzeci și cinci…. Numărătoarea se întrerupe pentru o clipă.

Plecându-și privirea, o șuviță din părul catifelat cade ușor peste umăr.

Foaia albă aștepta să fie îmbrăcată în cuvinte, însă nu îi venise încă timpul. Pe marginea foii, tânăra desenează un trandafir. Dintotdeauna i-au placut trandafirii; în ei se îmbină atât de armonios gingășia cu puterea…gingășia în însăși structura lor, dar putere în a mișca suflete, puterea de a inspira scriitori. Avea atât de multe de scris și, totuși, nu își găsea cuvintele…dificil moment. După o luptă sortită eșecului, renunță la rațiunea atât de rece și privește înăuntrul propriului suflet pentru a găsi inspirația necesară.

Pentru un moment, închide ochii. Sentimentele o copleșesc.  Despre ce să scrie? Despre iubire, stele, suflete, sau despre ea ? Deschide ochii surâzători și începe să scrie:


Citește mai mult

Oamenii care au renunţat la Dumnezeu, au devenit ucigaşi de suflete

tyrol_austria_-_misty_mountain_village  Un om stătea odată de vorbă cu un înţelept şi-i spuse aşa:

– Am grăit lumii un adevăr, dar o parte din oameni au început să mă judece, sa deformeze  adevărul dupa bunul lor plac şi să arunce în stânga şi în dreapta numai minciuni…

Înţeleptul îi răspunse:

– Vezi tu, adevărul deranjează de multe ori. Dacă intri într-o casă în care oamenii sunt  îmbrăcaţi cu haine murdare, iar haina ta este albă, îi vei deranja pentru că nu ar suporta să  îşi vadă starea vestimentaţiei lor si vor încerca să îţi murdărească şi ţie haina, aruncând cu  noroi în tine. Însă de te vei feri de noroiul lor, păstrându-ţi haina curată, mizeria lor nu te  va atinge.

– Nu contează ce spune lumea, ci contează cum îţi este sufletul! Mulţi oameni au uitat că au un suflet şi şi-au călcat demnitatea în picioare, alungându-L pe Dumnezeu de la ei… o, vai lor, căci au pierdut totul!

Citește mai mult

Judecarea aproapelui și leacul ei

72437Din păcate, mulţi oameni contemporani au devenit nişte judecători veritabili ai  aproapelui… iar eu mă număr printre ei. În momentul în care am conştientizat această  patimă am încercat să renunţ la ea şi am crezut că am început să mă vindec, dar m-am  înşelat. Acum câteva momente am căzut din nou, mi-am judecat aproapele.

Pentru a nu mai judeca am încercat să privesc doar părţile bune din oameni, să nu pun  accentul pe patimile lor, pentru că în primul rând şi eu am patimi iar în al doilea rând,  dacă aş privi doar patimile care-l macină pe aproapele meu aş începe să mă îndepărtez de  el, să îl judec, poate chiar să încep să urăsc persoana respectivă în cazul în care mi-a greşit sau mi s-a părut mie că mi-a greşit.

De multe ori mi s-a întâmplat să judec o persoană, imaginându-mi diverse situaţii pe care eu le credeam reale, dar după puţin timp mi-am dat seama că situaţiile imaginate au fost cele false, realitatea fiind cu totul alta iar victima judecăţii mele fiind nevinovată. Prin falsa noastră judecata, rănim sufletul semenului nostru, cauzându-i de multe ori răni ce se vor vindeca cu greu, sau niciodată.

Cred ca, pentru a nu mai judeca, trebuie să învăţăm să iertăm, fiindcă iertarea este balsamul care vindecă atât rănile sufletului nostru cât şi cele ale aproapelui.  Citește mai mult

Nu fi călăul meu, fii mămica mea!

sindrom_post_avort_traume_emotionale   În clinicile din România, în fiecare zi se sting sute de vieţi în urma avortului. Sunt multe  cauze care duc la luarea acestei decizii, printre care şi depresia alimentată de lipsa  sprijinului din partea celorlalţi.

Este şocant pentru o fată tânără, fără studiile terminate, să primească vestea că va aştepta  un copil şi este cutremurător atunci când tatăl copilului ei dispare, lăsând-o singură, fără  nici un sprijin. Treptat, fără vreun sprijin, cu frica constantă că părinţii ei vor afla vestea şi  vor reacţiona într-un mod dur, poate chiar o vor renega, tânăra cade treptat în depresie.  Apar simptomele sarcinii şi odată cu acestea amplificându-se şi starea depresivă, până  într-o zi când se hotărăşte să avorteze, crezând că acest pas este singurul corect.

Grăbindu-se să facă acest pas omite realitatea, faptul că în pântecele ei se află o viaţă, o fiinţă umană. Nu ştie ce urmări o să aibă avortul, nu o interesează altceva decât cum să scape de marea problemă în care se află, problemă care de fapt era o binecuvântare.

Soseşte şi ziua avortului. Tânăra fată nu este conştientă de ceea ce se întâmplă în timpul procedurii, în timpul chiuretajului atât de frecvent utilizat în România. Nimeni nu îi arată ceea ce s-a întâmplat cu propriul ei copilaş… ar fi prea traumatizant pentru ea să vadă cum arată trupuşorul lui în urma chiuretajului, un trupuşor sfâşiat în bucăţele.

Poate, pe moment nu se întâmplă nimic, nu există vreo traumă psihologică, dar multe tinere regretă avortul la scurt timp după producerea acestuia, traumele post avort neîntârziind să apară. Unele fete trăiesc sentimente de teamă şi depresii din cauza experienţei prin care au trecut, ajungând chiar să le fie ruşine să mai iasă din casă, având impresia că oamenii ştiu ce au făcut şi le judecă.

Citește mai mult

Frumuseţea culorilor

frumusetea-culorilor  Într-o seară am rămas timp de 5-10 minute singură în cameră, suficient pentru a mă gândi  a diverse lucruri în linişte. Privind în jurul meu am constatat ce minunate sunt culorile, cât  de viu şi de armonios se îmbină toate. Minunându-mă de frumuseţea lor nici am realizat  cât de repede au trecut minutele, în curând în camera venind şi colega mea, Cristina, pe  care am întrebat-o:  “Cristina, ai observat ce frumoase sunt culorile?” Nu mai ţin minte  răspunsul ei, dacă mi-a dat vreunul, dar sunt sigură că s-a întrebat:”ce a apucat-o şi pe fata  asta?”, dar nu asta contează.

Vreau să vă adresez o întrebare: Voi aţi remarcat ce frumoase sunt culorile?

Faptul că vedem în culori este un alt dar cu care Dumnezeu ne-a binecuvântat. Dacă  închidem ochii, nu vedem nimic, dar, dacă îi deschidem vedem tot ceea ce ne înconjoară, însă nu remarcăm culorile… suntem orbi.

Cum ar fi dacă am vedea lumea în alb-negru? Incredibil de tristă… imaginaţi-vă un apus de soare în alb-negru, fără splendoarea lui, o floare ce, în loc de a ne încălzi ochii şi de a ne bucura nu ne oferă decât o palidă umbră, un parc mult prea stins, înecat în aceleaşi sumbre culori alb-negru.

Dacă am vedea lumea în alb-negru, cel puţin am putea distinge formele sale… dar dacă nu am vedea deloc, dacă ne-am scufunda permanent într-un întuneric nefiresc din care nu am mai reuşi să ieşim? E îngrozitor, dar sunt oameni în această situaţie, sunt oameni care nu au văzut niciodată dansul culorilor.

Citește mai mult

Învăţaţi să vă bucuraţi şi când sunteţi în suferinţă, pentru că suferinţa asumată întăreşte sufletul

toamna-frumos-colorata  Trăim vremuri grele, vremuri în care inocenţa, seninătatea şi acel licăr de iubire care  strălucea în ochii noştri pe vremea când eram nişte copii zburdalnici, parcă au dispărut.      Mă plimb adesea pe străzi şi citesc pe chipul trecătorilor grăbiţi efectele stresului şi al lipsei  acelei bucurii tainice care a mai reuşit să dăinuie în puţine suflete contemporane. Ne  încărcăm sufletele cu mult prea multe griji ce devin o teribilă boală care ne ucide treptat,  lipsindu-ne de bucuria lucrurilor mărunte.

Căutam libertate, iubire, ajutor, dar de multe ori le căutam într-o direcţie greşită.  Acceptăm benevol şi cu o uşurinţă îngrijorătoare iluziile pe care alţii ni le vând, fără a ne  pune problema dacă acestea sunt adevărata cale de scăpare.

Dragi tineri, voi sunteţi viitorul! Nu permiteţi ca sufletele voastre să fie distruse de mizeriile ce ni se oferă la tot pasul, nu vă călcaţi demnitatea în picioare şi ţineţi minte un lucru: libertatea nu v-o poate lua nimeni, decât dacă voi înşivă o cedaţi! În voi stă adevăratul licăr de seninătate, de iubire… nu-l căutaţi în altă parte, pentru că nu îl veţi găsi. Nu-L căutaţi pe Dumnezeu într-o societate morbidă care neagă existenţa Sa, ci căutaţi-L în inimile voastre, iar acolo Îl veţi găsi şi, odată cu El, veţi descoperi adevărata libertate.

Evadaţi pentru câteva zile din acest mediu încărcat de prea multă tehnologie şi mergeţi în natură, unde sufletele voastre vor simţi esenţa adevărată a vieţii; acolo veţi înţelege că există seninătate, libertate, fericire, acolo vă veţi întâlni cu voi înşivă fără să fiţi constrânşi de informaţii vătămătoare.

Redescoperiţi-vă zâmbetul tainic, bucuraţi-vă dragi tineri pentru că în voi stă puterea de a fi fericiţi. Nu vă lăsaţi amăgiţi de cei care afirmă că iubirea nu mai există. Nu este adevărat, iubirea nu a murit, nu moare şi nu va muri niciodată, pentru că omul trăieşte doar cu şi prin iubire! Citește mai mult

Tratamentul singurătăţii

69518  Singur într-o lume singură. Interesante cuvinte… dar totuşi, reale?

Până unde poate ajunge singurătatea, de ce ne simţim singuri, de ce nu facem ceva pentru  a înlătura singurătatea? Dacă suntem liberi care este rostul singurătăţii? Acestea şi multe  alte întrebări ce au la bază singurătatea se creează, singurătatea devenind asemeni chitului  care l-a înghiţit pe Iona.

Paradoxul lumii de astăzi este acesta: cu toată tehnologia care ne înconjoară, noi suntem  singuri. Dar suntem într-adevăr singuri? De ce ne simţim aşa când, până la urmă, această  viaţă trecătoare se încheie parcă mult prea repede asemeni unui izvor a cărui frumuseţe a  fost răpită de razele nemiloase şi de căldura Soarelui ?

Omul nu a fost creat să rămână singur. Dacă nu îşi găseşte împlinirea alături de jumătatea sa, asta nu înseamnă că nu mai are pentru ce trăi. Poate că nu sunt în măsură să zic aceste cuvinte din lipsă de experienţă, având doar 19 ani, dar cred cu toată tăria că orice om se poate ridica din starea de singurătate care de multe ori îl cuprinde.

Şi pe mine m-a cuprins, dar încerc să învăţ în fiecare zi să mă ridic şi să privesc darul lui Dumnezeu cu multă fericire. Deseori, când mă simt singură, vorbesc cu Dumnezeu iar dacă nu vorbesc, scriu. Este foarte important să nu rămână toată nedumerirea, toate răspunsurile fără întrebări şi întreaga disperare în tine. Trebuie să ai un dar special… toţi am fost înzestraţi de către Creator.

Dacă îţi cunoşti acel dar special, exploatează-l fiindcă nu se ştie niciodată pe cine îl poţi ajuta, sau pe cine îl poţi face fericit şi implicit eşti şi tu ajutat, eşti tu fericit pentru că iubirea se răsplăteşte cu iubire.

Citește mai mult