Îmi cunoșteam temerile sau, cel puțin, așa credeam. Defapt, credeam că am doar o singură mare temere, cea de viitor. Uneori mă luptam cu această temere și încercam să trăiesc prezentul, să îmi repet în minte că ceea ce faci în prezent determină și viitorul, iar uneori câștigam, pe termen scurt, lupta. Alteori eșuam, iar atunci încercam să îmi găsesc o ocupație care să îmi țină mintea ocupată.

Cât de puțin îmi cunoșteam sufletul! Cât de puțin îl cunosc acum! Credeam că îmi cunosc calitățile și temerile…pardon, temerea. Aceasta, până în urmă cu câteva luni când, în urma unor situații, am descoperit că, defapt, îmi cunosc mult prea puțin sufletul și că în el zac mult mai multe temeri decât aș fi crezut. Iar atunci am început să îmi analizez viața, să văd ce situații din trecut mi-au provocat astfel de temeri și cum puteam să lupt cu ele. Atunci am realizat că una dintre cele mai mari greșeli pe care le făceam era să dau vina pe situațiile exterioare, să mă îndepărtez de situațiile care îmi provocau o tulburare sufletească, crezând că, astfel, starea mea sufletească se va îmbunătăți. Și cât de mult greșeam!

Atunci am înțeles că trebuie să fac o schimbare: să continui în același fel, îndepărtându-mă, de fiecare dată când voi întâlni o situație tensionată și astfel să caut vinovați în jurul meu, sau să încep schimbarea de la propria persoană, să înțeleg că nu voi putea controla situațiile tensionate care vor apărea pe parcursul vieții, însă pot să schimb modul în care mă raportez la astfel de situații.

Dar singură nu reușeam. Aveam nevoie de Dumnezeu, căci numai El îmi poate cunoaște cu adevărat sufletul. Uneori mă întreb cum mă vede El, mă întreb cum sunt eu, defapt și câte nu știu încă despre mine. Și am înțeles că, într-adevăr, omul este o taină. Nu știam în ce măsură rugăciunea mi-a fost ascultată….dar aveam să descopăr curând aceasta, însă nu în modul în care mă gândeam. Credeam că leacurile lui Dumnezeu sunt mai ,,dulci,” însă m-am înșelat. Și a apărut o stare de revoltă, mă revoltam că, în loc ca Dumnezeu să mă vindece de frică, El îmi punea înainte exact situațiile de care mă temeam cel mai tare, neștiind atunci că acesta este cel mai bun leac pe care Dumnezeu mi-l putea dărui. Trebuia să aleg: rămân același suflet înfricoșat sau, dimpotrivă, devin un suflet mai puternic. Încă nu m-am vindecat complet de temeri, dar am învățat să le privesc altfel. Nu mai sunt precum monștrii care vin să îmi tulbure sufletul, ci sunt doar obstacole menite să îmi întărească sufletul.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s