Îngeri cu chip de om

guardian-angel_1556V-aţi imaginat vreodată cum arată un înger?

Pe vremea când eram copilă, îngerul imaginat avea statura mamei şi zâmbetul bunicii. Iar aripile, asemănătoare cu cele ale porumbeilor erau de un alb imaculat, delicate atunci când mă acoperea cu ele şi, totuşi, îndeajuns de puternice pentru ca îngerul meu să poată zbura până în ceruri. Citește mai mult

Anunțuri

Prizonierul sufletului meu

suflet

Copilul de ieri aleargă prin suflet iar eu, adultul de azi, alerg după el în speranţa că, preţ de o clipă, îl voi face prizonierul meu asemeni lui Vasile Voiculescu care şi-a dorit, cândva, să-L facă pe Dumnezeu prizonierul inimii sale.

Obosesc alergând dar, mirare, copilul din mine se opreşte şi, parcă cunoscându-mi intenţia, mă îndeamnă printr-un zâmbet să-l iau prizonier, dar numai pentru o clipă.

Citește mai mult

Răsplata bunătăţii

13392749_552421501605917_955103718_n– Doar atât?

– Da, doar atât. Îi răspunse copilul cu privirea luminoasă.

Tânăra îl privea surprinsă, încercând să descopere taina din spatele privirii, dar nu a izbutit.

– Aşadar….răsplata constă în ajutorul oferit altcuiva?

– Da. S-a auzit răspunsul sincer.

– Răsplăteşte-mă ajutându-l pe cineva iar acel cineva, la rândul său, să-şi ofere ajutorul.

– Dar…

Copilul se îndepărtează zâmbind, vorbindu-i sufletului despre o taină născută din inocenţă şi hrănita de bunătate. Credea în bunătatea oamenilor şi în dorinţa acestora de a realiza binele. Voia să schimbe lumea şi ştia că această schimbare va avea loc doar dacă şi lumea va contribui, răsplătind cu bunătate şi răspunzând cu iubire. Dar nu toţi oamenii erau dispuşi să răsplătească astfel…

Citește mai mult

,,Prin grădina de poveste” (Recenzie)

clipboard01Se spune că fiecare suflet poartă în el copilul de odinioară care, adesea, încearcă să se facă remarcat.Ignorând glasul sufletului meu, m-am pierdut printre grijile zilnice uitând că, atunci când copilul din suflet îţi şopteşte clipele copilăriei, trebuie să îl asculţi, căci vorbeşte despre ceea ce ai fost cândva.
Poeta Raveca Vlaşin a ştiut că şoapta sufletului trebuie ascultată şi, torcând în cuvânt ,,poveşti de vis şi gând” a lăsat ca mărturie versuri din suflet pentru suflet.Astfel de versuri se regăsesc şi în volumul ,,Prin grădina de poveste,” volum care se adresează nu doar copiilor, ci şi celor care nu au uitat că şi ei au fost, cândva, copii.
Maturi fiind, uităm că ,,viitoru-i un compus/din al faptelor răspuns” şi rătăcim ,,printre semne-nşelătoare,” evitând reîntoarcerea ,,prin grădinile visării/Pe potecile-ntrebării.”
Citește mai mult

,,Nerătăcitele rostiri” (Recenzie)

cenaclul-ecoart-lansare-de-carte-14494781648580-resizeCâţi dintre noi, oare, ne-am întrebat ce se petrece în sufletul unui scriitor, ce suferinţă, bucurie sau temere se ascunde în spatele cuvintelor?
În cuvinte sălăşluieşte tainic sufletul autorului. Gândindu-mă la o definiţie care să înglobeze în sine esenţa tainei unui astfel de suflet, îmi vin în minte cuvintele părintelui Virgil Gheorghiu: ,,Cuvintele scrise pot deveni case, dacă sunt scrise de arhitecţi, maşini dacă sunt scrise de inventatori, lacrimi sau strigăte de bucurie dacă sunt scrise de poeţi…Orice scriere este un simbol al creaţiei ieşite din nimic, al morţii şi învierii prin cuvânt.”(1)
Citește mai mult

,,Viul Vieţii” (Recenzie)

Aurel-Radu,,Tot, ceea ce am citit, /Îmi aparţine mie,/Iar ceea ce am scris,/Să fie al tuturor.”

Prin aceste cuvinte, un suflet de autor întâmpină, la începutul unui volum de poezii intitulat sugestiv Viul vieţii, sufletele cititorilor.

Alin Radu nu vrea să se ştie dator şi restituie lumii, prin cuvinte alese, ,,scântei ce pot să învie.” Lăsând în urmă un Shakespeare bătrân ,,uitat de toţi şi toate” ce-şi  ,,joacă tragedia prin sălile pustii,” autorul poartă sufletele cititorilor spre amintiri uitate, auzite cândva, demult, amintiri despre o fetiţă cu chibrituri care ,,se stinge în zăpadă” ,,când fulgii cad pe ochii ce nu mai pot să-i vadă.” Citește mai mult

Punte spre Cer

boy-and-rabbit-sir-henry-raeburn– Încă puţin şi voi fi mai aproape de Cer!

Sufletul curat şi fraged al copilului cu ochi senini, tresaltă de bucurie, aşteptând nerăbdător întâlnirea cu Dumnezeu.

Nu ştia că cineva îl urmăreşte din pragul casei… şi nici nu-i prea păsa.

-Ce faci, neastâmpăratule?

Copilaşul se opreşte din munca sa asiduă, privind nedumerit la persoana care îndraznise să-i tulbure visarea. La scurt timp, un zâmbet molipsitor îi luminează chipul.

– Punte spre Cer! Răspunde încrezător.

Zâmbind naivităţii copilaşului ei, frumoasa mamă se apropie.

– Punte spre Cer? Dar nu prea seamănă a punte şi…pare cam nesigură.

– Încă nu este gata, de aceea pare nesigură.

Surăzând uşor, mama îl întreabă ce vrea să facă cu acea punte.

Cu două steluţe strălucitoare în priviri, copilul, apropiindu-se de femeie, spune în şoaptă:

Citește mai mult

În căutarea iubirii

imagesOchii verzi precum smaraldul privesc cu îngrijorare trandafirul roşu a cărui petale îşi pierdeau culoarea sângerie, cuprinse fiind de sumbra palidă a morţii. Trandafirii erau febleţea ei, trezind mereu în sufletul curat o emoţie duioasă.

Tristeţea i se aşterne pe chipul plăcut.

,, De ce viaţa trece atât de repede? Unde s-a scurs frumuseţea ta, trandafirule?”

Un fluture vesel şi colorat se aşează pe o frunză lividă, jucându-se cu aripile sale minunate. Ochii urmăreau mişcările fluturelui, dar sufletul căuta cu ardoare răspunsuri.

– Totul a fost creat din iubire, dar… unde eşti tu, iubire?

Lumina jucăuşă ce dă viaţă ochilor sclipeşte tot mai intens, conferind acestora o blândeţe şi o frumuseţe tainică.

– Nu voi aştepta să mă găsească iubirea, o voi căuta eu… da, voi căuta iubirea!

Odată cu aceste cuvinte a început căutarea iubirii. Zilele trec în zbor, luând cu ele şi entuziasmul copilăresc al tinerei, entuziasm ce îi cuprinse sufletul la luarea acestei decizii.

Obosită, se opreşte la marginea unui râu pentru a-şi pune ordine în gânduri, în propria ei viaţă. Frumuseţea apei cristaline prin care înotau zglobii peştişori trece neobservată, bucurându-se de adevărata preţuire doar în ochii Celui ce a creat-o.

Suspine sfâşietoare tulbură liniştea. Tânăra tresare.

Întorcându-şi privirea, zăreşte o fată frumoasă care-şi plângea durerea cu atâta intensitate încât imaginea ei cutremura suflete.

– De ce plângi? Îndrăzneşte tânăra cu smaraldul în priviri să întrebe.

– Cum să nu plâng, când iubirea m-a părăsit?

– Iubirea te părăseşte? Citește mai mult

Scrisoarea către Dumnezeu a unui copil sărac

poverty-oil-paintingVântul şuiera cu putere, rupând crengile fragile ale copacilor neputincioşi. Copilul cu ochi senini se plimba prin camera rece, sperând să se încălzească puţin; pe masa sărăcăcioasă zăcea o foaie mototolită pe care vântul o purtase aproape de căsuţa unde locuia sărmanul suflet şi o jumătate de creion primit de la un vecin mărinimos.

Salteaua ruptă găzduia o fetiţă de o frumuseţe covârşitoare, învelită cu două pături vechi care o protejau de frigul din încăpere.

Plimbarea prin cameră îşi făcuse efectul; după câteva minute, copilul se încălzeşte îndeajuns pentru a-şi duce la îndeplinire idea ce i s-a născut de câteva zile în sufletul curat.

Cu sfială se îndreaptă spre masă şi încearcă să îndrepte foaia dar, după câteva încercări nereuşite, renunţă şi, luând jumătatea de creion, începe să scrie:

Bunului meu Dumnezeu.

Doamne, îţi mulţumesc pentru cele două pături primite de la vecina Anca… datorită acestor pături, surioara mea nu este nevoită să îndure frigul atât de aspru. Este atât de frumoasă, ca un îngeraş; ea mă determină să continui lupta cu sărăcia, iar Tu îmi dai puterea necesară pentru a răzbi. Doamne, ştiu că Tu mi-ai trimis creionul prin intermediul acelui om bun, iar vântul a primit poruncă de la Tine să îmi aducă această foaie. Îţi mulţumesc, Bunule Dumnezeule! Citește mai mult

Despre libertate, demnitate și adevăr

libertate-si-demnitate  Vântul se juca vesel cu câteva frunze palide, dând dovadă de o nonşalantă uimitoare, când  o conversaţie între doi prieteni era pe punctul de a începe.

– Nu înţeleg… de ce, înainte de a iubi o persoană, vrem să o schimbăm după cum credem  noi că este bine să fie?

– Pentru că nu ştim cum să acceptăm persoana de lângă noi cu defectele şi calităţile ei.  Vedem, de multe ori, doar minusurile la acea persoană şi nu le putem accepta cu uşurinţă,  dorind astfel să o schimbăm, chipurile, sub masca bunei intenţii; vezi tu, Dumnezeu ne  accepta aşa cum suntem… El nu doreşte cu tot dinadinsul să ne schimbe minusurile în  plusuri, pentru că ştie că, în acest fel, libertatea noastră nu s-ar mai numi libertate.

– Atunci… cum accepţi acea persoană?

– Pur şi simplu o accepţi, iubind-o aşa cum Dumnezeu a creat-o… aproapelui tău nu trebuie să îi impui nimic; îl sfătuieşti, eşti aproape de el, încerci să îi arăţi calea cea dreaptă dar nu îl constrângi să facă ceva, altfel îi calci pe libertate! Lumea nu se schimbă în funcţie de tine, dar tu te poţi schimba în funcţie de ea. Da, purtarea ta îi influenţează pe ceilalţi într-o anumită măsură, dar nu îi schimbă în totalitate… de ce să te schimbi în funcţie de lume? Ce, ea ţi-a dat sufletul sau viaţa? Nu, ea este copărtaşă cu tine la Taina creaţiei, dar nu a fost creată pentru a te subordona pe tine, ca fiinţă. Te schimbi în măsura în care te laşi schimbat!

– Nu înţeleg, chiar totul depinde de tine?

Citește mai mult